fbpx

Au fost publicate presupuse conversații ale ministrei Ana Revenco: „Mă așteptam să fiu și eu vizată”

În dimineața zilei de 18 noiembrie, au fost publicate mai multe mesaje private de pe rețeaua „Telegram” care ar aparține ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco. Aceasta a declarat că se aștepta să fie vizată în lista persoanelor publice a căror conturi au fost sparte.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Voi studia aceste postări, atribuite mie din contul de Telegram, pentru a vedea ce este cu ele”, a declarat ministra într-o postare pe rețelele de socializare.

Amintim că în după-amiaza zilei de miercuri, 9 noiembrie, canalele de Telegram ale președintei Republicii Moldova, Maia Sandu și vicepremierului Andrei Spînu au fost sparte. Administrația prezidențială a confirmat ulterior acest lucru. În urma acestor atacuri cibernetice, au fost publicate presupuse conversații personale ale ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, urmat de consilierul prezidențial, Dorin Recean, dar și Vadim Pistrinciuc, fost deputat al Partidului Liberal Democrat din Moldova, care în prezent ar fi consilierul neoficial al Maiei Sandu.

Articole asemănătoare

Back to top button