fbpx

foto | Angajați ai sistemului medical, suspectați de trafic de influență. Ce riscă inculpații?

Mai mulți angajați ai sistemului medical din Bălți și Fălești, sunt suspectați de trafic de influență. Aceștia ar fi favorizat eliberarea unor formulare medicale printre care, adeverințe medicale pentru obținerea permisului de conducere, avize consultative narcologice, autorizații de achiziționare a armelor și munițiilor aferente, certificate de la medicii psihiatri și altele. Pentru serviciile prestate suspecții primeau sume care variau de la 600 la 1500 de lei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cazul a ajuns în vizorul poliției și procuraturii din Bălți, la 15 aprilie curent, fiind începută urmărirea penală, în temeiul bănuielii rezonabile privind săvârșirea infracţiunii de trafic de influență

Autoritățile au stabilit în urma acțiunilor de urmărire penală că un bărbat de 78 de ani, lucrător medical din orașul Fălești și o femeie de 42 de ani, angajată a unei companii de asigurări din Bălți, împreună cu alți intermediari din sistemul medical, din decembrie 2020 până în prezent, perfectau acte medicale.

Inculpații susţineau că au influenţă asupra membrilor Comisiei Medicale a conducătorilor de autovehicule din cadrul IMSP „Spitalul Raional Fălești”.

La 11 iunie, au fost efectuate percheziții la domiciliile, în automobilele și în birourile de serviciu ale suspecților, fiind prelevate probe ce ar demonstra vinovăția lor.

Bănuiții riscă amendă de până la 200 000 de lei sau pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani.

Foto: politia.md
Foto: politia.md
Foto: politia.md

Articole asemănătoare

Back to top button