fbpx

„Alte soluții nu-s”. 700 de milioane de lei ar putea fi alocate suplimentar pentru compensații la factura de gaz

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dan Perciun, spune că dacă va exista la o nouă creștere a tarifului la gaz, Executivul va veni cu un pachet adăugător de compensații, astfel încât moldovenii să poată face față numerelor mari din facturilor. Totodată, opoziția extraparlamentară spune că este pregătită de a colabora cu guvernarea, pentru a identifica soluții, astfel încât Republica Moldova să depășească criză energetică, notează IPN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Deputatul PAS, Dan Perciun, spune că dacă prețul de achiziție a gazului va rămâne ridicat, ajustarea în creștere a tarifelor va fi inevitabilă. Calculele preliminare arată că la o majorare a tarifului de la 11,08 lei la 14,7 lei, în condițiile actualului mecanism de compensare, ar mai fi necesare 700 de milioane de lei.

„În condițiile creșterii în continuare a prețului de achiziție trebuie să vorbim despre un pachet mai mare de compensare a tarifului. Noi am calculat că pentru a acoperi această majorare de tarif, care încă nu este clar dacă va avea loc sau nu, ar fi nevoie de 700 de milioane de lei suplimentar pentru următoarele 3 luni, astfel încât chiar dacă se majorează tariful dincolo de nivelul actual, să putem menține nivelul actual din facturi. Soluția este compensația, altele nu-s. 700 de milioane de lei ar fi costurile care ar acoperi majorarea tarifului pe modelul deja existent. Ca urmare a creșterii economice vedem și o creștere a încasărilor la bugetul de stat și aceste venituri trebuie direcționate prioritar spre compensații”, a spus deputatul PAS, Dan Perciun, în cadrul emisiunii unei emisiuni de la JurnalTV.

În același timp, reprezentanții Platformei DA spun că responsabilitatea politică pentru criza energetică cu care ne confruntăm o poartă vicepremierul Andrei Spînu, care ar trebui să-și prezinte demisia sau să fie demis.

„Domnul Spînu s-a transformat în avocatul Moldovagaz. A venit la negocieri cu echipa de la Moldovagaz care este afiliată Gazpromului, care a știut că expiră contractul și din prima zi a învestirii Guvernului trebuia să înceapă procesul de negocieri. Noi suntem gata să punem umărul la căutarea soluțiilor, dar nu la justificarea greșelilor. Aceste două condiții, privind sistarea livrării gazului în 48 de ore și plata în avans sunt o bombă cu ceas, au fost plasate acolo intenționat ca să provoace în fiecare lună o criză energetică. Atmosfera enervantă în care se află toată societatea este cauzată de aceste două puncte”, a spus reprezentantul Platformei DA, Alexandru Slusari.

Potrivit contractului semnat cu Gazprom, Republica Moldova trebuie să achite până la data de 20 a fiecărei luni, costul gazelor naturale consumate în luna precedentă și 50% din costul gazelor consumate în luna curentă. În cazul neachitării plăților, în termen de 48 de ore, Gazprom poate dispune sistarea livrării gazului.

 

Articole asemănătoare

Back to top button