fbpx

Ai încheiat un contract cu Bismobil Kitchen? ISSPNPC vine cu câteva recomandări

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC), informează toți consumatorii dar și presa cu privire la suspiciunile de înșelătorie precum și sfaturi despre cum să-și protejeze drepturile față de compania Kitchen Shop SRL, în continuare executor cu denumirea brandului pe piață Bismobil Kitchen, care confecționa mobilă la comanda.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, ISSPNPC monitorizează situația creată și este aproape de consumatori pentru a le oferi consultanță gratuită și a interveni în apărarea drepturilor acestora.

Prin urmare, menționăm că, în adresa Inspectoratului a parvenit deja o reclamație din partea unui consumator în legătură cu constatarea clauzelor abuzive în contractul de producere/livrare a bucătăriei, fapt pentru care, va fi citat BISMOBIL KITCHEN pentru depunerea explicațiilor și impunerea măsurilor necesare pentru protejarea intereselor economice ale consumatorilor în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată într-un comunicat emis de ISSPNPC.

Stimați Consumatori, în cazul în care vi s-au încălcat drepturile, nu ezitați să sesizați ISSPNPC sau să telefonați la Telefonul Consumatorului: 022 51 51 51 pentru consultanță.

Amintim că fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, a fost reținut joi, 19 ianuarie, pe Aeroportul de la Chișinău, în timp ce încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Pe numele acestuia a fost deja emis un mandat de arest preventiv.

Citește și: Cazul Bismobil Kitchen: După clienții din România, compania este acuzată și de cei din R. Moldova: Firma nu mai răspunde la telefon, iar directorul anunță un posibil faliment

Articole asemănătoare

Back to top button