„Vor să mă înlăture”: Dodon susține că în interiorul PSRM se pregătește schimbarea sa din funcție
Igor Dodon acuză o tentativă de preluare a conducerii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), afirmând că mai multe persoane din interiorul formațiunii își doresc condamnarea sa la închisoare. Declarația a fost făcută ieri seară, într-o emisiune televizată, scrie TV8.
Potrivit liderului formațiunii, în cadrul PSRM există mai multe tabere care doresc înlăturarea sa de la conducerea partidului.
„Sunt unii care speră să fiu închis și va fi mai ușor să preia puterea”, a declarat Dodon, care însă consideră că „nu există nicio șansă” să fie condamnat.
Totodată, Dodon a afirmat că încercările de a-l înlătura nu vor avea succes, având în vedere că următorul congres al formațiunii este programat peste doi ani și jumătate.
„Suntem siguri că vom demonstra înțelepciune ca cel mai puternic partid de opoziție”, a mai declarat Dodon, care a transmis salutări către oponenții săi din interior.
„Eu în următorii 10 ani nu am de gând să plec la pensie. Asta le transmit oponenților mei, inclusiv celor din interior partidului. Olga, salutări”, a subliniat Dodon, cu referire la Olga Cebotari, membră a Comitetului Executiv a partidului.
Am încercat să o contactăm pe Olga Cebotari pentru o reacție, dar nu a răspuns și ulterior ne-a întrerupt apelul.
Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon a scris astăzi că Partidul Socialiștilor se confruntă din nou cu un val „de atacuri îndreptate spre dezbinarea” formațiunii.
„De 15 ani, echipa noastră este supusă tentativelor de a fi divizată și slăbită, iar unii ne prezic constant un sfârșit apropiat. Nu veți reuși. Am găsit mereu în noi forța de a depăși aceste provocări și probleme, rămânând în tot acest timp printre liderii politici. Da, în interiorul partidului pot exista opinii diferite și discuții — acest lucru este firesc pentru o echipă puternică. Sunt convins însă că suntem capabili să soluționăm divergențele, să ne consolidăm și să mergem mai departe împreună”, a scris Dodon.
Ultima dată, Igor Dodon a fost reales președinte PSRM la data de 19 aprilie 2024, în cadrul congresului ordinar.
Liderul PSRM este judecat pentru că ar fi pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc între 600 de mii și un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova.



