Vinurile moldovenești, prezentate celor mai mari importatori din Japonia

Vinurile din Republica Moldova au fost promovate, pe 26 mai, în cadrul a două evenimente desfășurate în capitala Japoniei, Tokyo, cu scopul de a consolida prezența pe piața niponă și de a atrage noi parteneri comerciali.
Primul eveniment a avut loc la sediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA), unde reprezentanți ai mass-mediei japoneze au avut ocazia să descopere tradiția vitivinicolă moldovenească. Ulterior, unul dintre cei mai mari importatori de vinuri din Japonia a găzduit o degustare exclusivistă, la care au participat 60 de distribuitori și pasionați de vin interesați de calitatea vinurilor moldovenești.
„La moldoveni, vinul este despre a aduna oamenii la masă, de a sta de vorbă, de a împărtăși emoții. Faptul că japonezii gustă vinul nostru cu aceleași trăiri ne arată că, dincolo de distanță, avem lucruri în comun. Este o mândrie să fim aici, la Tokyo, și să vorbim despre vinurile moldovenești”, a declarat ministra Ludmila Catlabuga, prezentă la eveniment.
Exporturile de vin moldovenesc în Japonia sunt în creștere constantă, 2024 fiind cel mai bun an de până acum, cu 409 mii litri livrați, față de 209 mii litri în 2023 și 283 mii litri în 2022.
Amintim că în acest an, la Tokyo, a fost deschisă reprezentanța Oficiului Național al Viei și Vinului, un pas strategic pentru extinderea și consolidarea relațiilor comerciale și culturale dintre Republica Moldova și Japonia în domeniul vinificației.