fbpx

Viktor Orban a ordonat ca Vladimir Putin să nu poată fi arestat dacă intră în Ungaria. Budapesta „l-ar adăposti”

Ungaria nu-l va aresta pe Vladimir Putin dacă președintele rus ar intra pe teritoriul acestei țări, a decis Budapesta la ordinul direct al premierului Viktor Orban, scrie agenția maghiară de stat Hirado.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Deputaţii Fidesz din cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului Ungariei au votat împotriva unei propuneri a Coaliţiei Democrate (DK) din Ungaria care ar fi permis arestarea şi predarea către Curtea Penală Internaţională (ICC) a lui Vladimir Putin, în cazul în care preşedintele rus ar fi vizitat din nou Ungaria, a anunţat deputatul DK Ágnes Vadai, miercuri, la conferinţa sa de presă online, scrie agenția maghiară de stat Hirado.

Ágnes Vadai a declarat Budapesta „l-ar adăposti” pe preşedintele rus pe motiv că statutul Curţii Penale Internaţionale încă nu a fost făcut public, susține sursa citată.

Agnes Vadai: „Premierul ungar îl servește pe Putin”

Propunerea DK care ar fi făcut posibilă arestarea lui Putin „a fost respinsă astăzi la ordinul premierului Viktor Orbán”, a afirmat politicianul de opoziţie.

Premierul ungar ”îl serveşte pe Putin atunci când cumpără de la el gaz rusesc, la un preţ exorbitant”, a mai spus Ágnes Vadai.

Viktor Orbán „este interesat de Putin şi de profit, nu este interesat nici de bunăstarea copiilor ucraineni, nici de cea a cetăţenilor maghiari”, a adăugat Vadai.

Articole asemănătoare

Back to top button