video | Voronin susține că știe suma din „kuliokul” primit de Dodon de la Plahotniuc

Liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, afirmă că în punga neagră („kuliokul”) pe care Vladimir Plahotniuc i-ar fi oferit-o lui Igor Dodon s-ar fi aflat 860.000 de euro. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8.
Voronin a adăugat că Plahotniuc i-ar fi spus personal că suma inițială era de un milion de euro.
Voronin a descris și discuția despre acest subiect:
„– Cum credeți, ce era în punga neagră a lui Plahotniuc?
– 860.000 euro.
– Dvs. cunoașteți suma exactă?
– Da.
– Pe care Plahotniuc a transmis-o lui Dodon?
– Da, da. Plahotniuc încă se mira, nu se mira, se indigna că cineva a șterpelit 140.000”.
Menționăm că Vladimir Voronin face parte din același bloc cu Igor Dodon în cursa pentru parlamentarele din 28 septembrie.
Dosarul „Kuliok” a fost inițiat în urma imaginilor video apărute în iunie 2019, în care fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, apărea alături de fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. În înregistrări, cei doi discutau despre finanțarea Partidului Socialiștilor, iar Dodon era surprins primind o pungă neagră, presupus a conține bani.
În octombrie 2022, Procuratura Anticorupție a transmis cauza penală în instanță, Igor Dodon fiind acuzat de corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale. Procurorii au susținut că suma vehiculată se ridica la 600.000–1.000.000 de dolari, bani destinați acoperirii cheltuielilor curente ale Partidului Socialiștilor, inclusiv salariile angajaților formațiunii.
În cadrul procesului, au fost audiați 15 martori și examinate mai multe documente și procese-verbale, însă prezentarea probelor a durat peste doi ani. Întârzierile au fost provocate atât de schimbările în completurile de judecată, determinate de demisiile judecătorilor Curții Supreme de Justiție în urma procedurii de vetting, cât și de cererile repetate ale apărării, inclusiv recuzări și dificultăți legate de prezența martorilor.
În prezent, instanța examinează probele apărării, care includ o listă de peste 190 de persoane.
Igor Dodon pledează nevinovat și susține că dosarul are motivații politice, însă dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare.