video | Victime înșelate cu promisiuni de investiții: opt suspecți reținuți pentru fraude online
Opt persoane au fost reținute de polițiști și procurori, după ce ar fi înșelat zeci de victime cu promisiuni false de câștiguri rapide pe platforme financiare online.
Potrivit anchetatorilor, grupul activa inclusiv în afara Republicii Moldova, contactând victime prin telefon și promițând câștiguri atractive în schimbul unor investiții pe platforme financiare online. În urma acestor înșelăciuni, victimele s-au ales cu pagube considerabile, care urmează să fie stabilite pe parcursul investigațiilor.
În cadrul perchezițiilor efectuate în oficii, asupra suspecților și în unitățile de transport ale acestora, au fost ridicate sume de bani, dispozitive electronice utilizate la comiterea faptelor și alte probe relevante cauzei penale.
Procurorii le-au prezentat celor opt persoane învinuirea pentru escrocherie, menționând că aceștia beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii. Totodată, a fost depus un demers de arest preventiv pentru 30 de zile pentru șapte dintre suspecți, inclusiv o femeie, pentru a asigura continuarea investigațiilor și protejarea probelor.
Autoritățile au precizat că unii dintre membrii grupului sunt deja învinuiți sau cercetați în alte dosare pentru infracțiuni similare.



