Foto: TV8
Vasile Costiuc s-a prezentat cu o plăcintă la Președinție, dar nu a intrat la consultările privind desemnarea noului premier. Liderul Partidului „Democrația Acasă” a declarat că a venit în semn de protest și a anunțat că formațiunea pe care o conduce îl propune pe Igor Grosu la funcția de prim-ministru.
În fața Președinției, liderul formațiunii a spus că plăcinta adusă simbolizează situația din Republica Moldova și a făcut trimitere la o declarație mai veche a șefei statului.
„Am venit mai degrabă în semn de protest cu o plăcintă mică, vorba clasică a președintei Maia Sandu, care se plângea că plăcinta e mică. E adevărat că e mică și în șase ani nu a crescut deloc. Problema e că apetitul celor care împart plăcinta a crescut uriaș de mult”, a declarat Costiuc.
La fața locului, acesta a fost întâmpinat de un activist care scanda: „Halal de așa deputat”.
Totodată, Vasile Costiuc a anunțat că formațiunea pe care o conduce îl propune pe președintele Parlamentului, Igor Grosu, pentru funcția de premier: „Noi îl propunem pe domnul Igor Grosu. E unicul care știe formula vremurilor bune, unicul care are autoritatea morală”, a declarat liderul Partidului „Democrația Acasă”.
Vineri, 10 iulie, la Președinție se desfășoară consultări cu fracțiunile parlamentare și alte formațiuni politice, convocate de șefa statului după demisia premierului Alexandru Munteanu, pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru.
Amintim, prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia pe 3 iulie. În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Munteanu a scris că a ales să demisioneze „în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile” sale.
În aceeași zi, Maia Sandu a declarat că fostul premier „a avut mână liberă” să conducă Guvernul și a respins speculațiile potrivit cărora acesta ar fi plecat din funcție pentru că nu ar fi fost lăsat să combată abuzurile.
Cetățenii Rusiei, Belarusului și ai altor state ar putea avea nevoie de vize pentru a…
Artiștii, specialiștii din domeniul culturii și organizațiile culturale din R. Moldova au acces la programe…
Datele a circa 450.000 de cetățeni au fost accesate în urma atacului cibernetic asupra infrastructurii…
Nuclearelectrica a început miercuri, 4 noiembrie, manevrele de pornire a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice…
Pensiile mici și cele mari ar putea fi indexate diferit în Republica Moldova. Guvernul analizează…
Tatiana Aramă-Oboroc, șefa cabinetului edilului, anunță că se retrage din Mișcarea Alternativa Națională (MAN), după…