video | Un tânăr, amendat după ce a ignorat pietonii pe o trecere din capitală
Un șofer de 20 de ani a fost sancționat de polițiști după ce nu a acordat prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, incidentul fiind surprins într-o secvență video apărută în mediul online.
Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, cazul s-a produs pe 3 mai, pe strada Calea Ieșilor din sectorul Buiucani al capitalei. În imagini se observă cum conducătorul unui automobil de model Volkswagen ignoră obligația de a acorda prioritate pietonilor aflați pe trecere.
Polițiștii Secției patrulare Chișinău au intervenit și au identificat șoferul. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, originar din raionul Nisporeni.
Pe numele acestuia a fost întocmit un proces-verbal contravențional pentru neacordarea priorității legale pietonilor. Tânărul a fost sancționat cu amenda maximă prevăzută de lege și cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.
Oamenii legii atenționează că, în cazul repetării unor astfel de încălcări pe parcursul aceluiași an, legislația prevede suspendarea dreptului de a conduce mijloace de transport pentru o perioadă de până la 45 de zile.



