fbpx

video | Tragedie în Polonia. Un om a decedat, iar 20 au fost răniți după ce autobuzul în care se aflau s-a prăbușit de pe un viaduct

Un autobuz al companiei de transport în comun a căzut joi, 25 iunie, de pe un viaduct din capitala Poloniei – Varșovia. În urma accidentului teribil, un om a decedat și zeci de persoane au fost rănite.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vehiculul de tip articulat a lovit barierele la ieşirea de pe un mare pod peste Vistula. Drept urmare, partea din față a căzut de la cinci metri înalțime, iar partea din spate a autobuzului a rămas pe marginea carosabilului.

„O persoană a murit şi 20 au fost rănite”, a scris purtătoarea de cuvânt a municipalităţii, Karolina Galecka, pe Twitter.

Ulterior, ministrul Sănătății – Lukasz Szumowski – a menționat că cinci dintre persoanele traumate sunt în stare gravă, transmite Agerpres.

Preliminar, pompierii spun că șoferului i s-ar fi făcut rău în timp ce conducea. Alte circumstanțe ale cazului urmează a fi stabilite.

Articole asemănătoare

Back to top button