fbpx

video | Toți banii din buzunar au ajuns la un tâlhar. O femeie, deposedată de circa 290 de euro în Piața Centrală

Piața Centrală din capitală este unul dintre locurile favorite ale pungașilor și vulnerabile pentru oameni. Un individ în vârstă de 52 de ani din raionul Orhei a ales anume această destinație pentru a deposeda o tânără de portmoneul în care se aflau bani și documente.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cazul a avut loc joi, în centrul Chișinăului, în timp ce tânăra de 24 de ani se îndrepta spre piață. Victima ar fi simțit cum cineva se lasă pe spatele ei, iar când s-a întors a zărit bărbatul care s-a înlăturat rapid de ea. Aceasta ar fi observat că geanta îi este deschisă, iar din ea lipsește portmoneul în care se aflau actele, 2000 de lei și 180 de euro.

Bărbatul, anterior judecat pentru infracțiuni similare, și-a recunoscut vina și și-a justificat fapta prin lipsa mijloacelor financiare.

Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă de până la 42 500 lei sau închisoare de până la 2 ani.

Articole asemănătoare

Back to top button