fbpx

video | Soluția lui Dodon dacă și Ceban, și Năstase vor lupta pentru Primăria Chișinău la alegerile locale: „Pentru prima dată.. ”

Până la campania electorală a alegerilor locale mai sunt aproape două luni, timp în care potențialii candidați la șefia primăriilor din țară, inclusiv la cea a Chișinăului, au timp să se gândească cum vor câștiga încrederea și voturile oamenilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Deși deocamdată niciun partid nu și-a anunțat candidații pentru funcția de primar al capitalei, există zvonuri care spun că deputatul socialist Ion Ceban ar putea candida din partea PSRM, iar Andrei Năstase, actualul ministru al Afacerilor Interne, ar putea fi înaintat din partea Blocului ACUM, care au anunțat anterior că vor avea un candidat comun.

În acest caz, președintele țării spune că cei doi ar trebuie să coopereze între ei și, indiferent de cine va câștiga, să-i propună contracandidatului să facă parte din echipa sa, pentru a evita un război între Consiliul municipal și primarul general, așa cum a fost în ultimii ani.

„Se vor așeza, vor discuta, vor organiza o conferință de presă comună înainte de începerea campaniei electorale, își vor strânge mâinile și vor merge în campanie. Așa vor face și vor fi corecți. Și, dacă este necesar, vor semna un acord, că dacă cineva câștigă, să-i propună celuilalt sau echipei sale funcțiile de viceprimari. Se vor înțelege imediat ca majoritatea consilierilor PSRM și blocul ACUM să fie în Consiliul municipal, să nu mai avem o astfel de situație, care a fost în ultimii 10-15 ani, când a existat un război între Consiliul municipal și primarul general.

Pentru prima dată avem șansa ca după aceste alegeri locale să existe o singură echipă, iar acest lucru este foarte bine, trebuie asigurat și îl vom face. Acesta ar trebui să fie un exemplu pentru întreaga țară. Cred că ar trebui să folosim acest mecanism în toate raioanele, în toate orașele și, de preferință, chiar la nivelul tuturor localităților.

Trebuie să fim de acord că, în niciun caz, nici o luptă politică la nivel de oraș sau sat nu poate afecta munca Guvernului sau a Parlamentului”, a menționat șeful statului.

Articole asemănătoare

Back to top button