fbpx

video | Sătenii vor avea parte de pască și ouă sfințite. Soluția celor de la Mitropolia Moldovei și MAI pentru masa de Paști

Pentru ca fiecare sătean să aibă pe masa de Paști pască și ouă sfințite, Mitropolia Moldovei și cei de la Ministerul Afacerilor Interne au găsit o soluție – preoții vor trece pe la fiecare poartă pentru a sfinți coșurile enoriașilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Inițiativa este propusă pentru ca oamenii să nu fie nevoți să plece la biserică pe timp de epidemie.

„Sfințirea merindelor în sate nu se va întâmpla în biserici. Cetățenii vor scoate coșurile la poartă, iar preoții vor merge prin sat și vor sfinți”, a precizat ministrul de Interne, Pavel Voicu, într-un briefing de presă.

Cu toate acestea, modalitatea nu va fi posibilă și pentru cei din Chișinău sau alte municipii mai mari, dat fiind faptul că s-ar putea forma aglomerații – neindicate pentru această perioadă.

„Mitropolia va sfinți, însă, cozonacii la „Franzeluța” sau alte întreprinderi, astfel ca cetățenii să poată cumpăra cozonaci deja sfințiți”, a adăugat Voicu, îndemnând oamenii să stea acasă de sărbători și să evite vizitele la rude.

Vezi de la minutul 19:30.

Articole asemănătoare

Back to top button