video | Protest plătit la Judecătoria Buiucani: Trei persoane, prinse de polițiști
Trei persoane au fost identificate și conduse la sediul IGP în urma unui protest desfășurat luni în apropierea Judecătoriei Buiucani din Chișinău, fiind suspectate că au oferit bani unor manifestanți. Potrivit unui comunicat al organelor de drept, este vorba despre două femei, în vârstă de 32 și 40 de ani, și un bărbat de 30 de ani.
În urma monitorizării acțiunii de protest și a intervenției operative a forțelor de ordine, s-a constatat că aceștia au primit sume de bani, pe care ulterior le-au distribuit altor participanți la manifestație. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal.
Poliția precizează că susține dreptul cetățenilor la întrunire pașnică, dar avertizează că orice abatere de la cadrul legal, inclusiv recompensarea materială a participanților, va fi documentată și sancționată conform legislației.



