fbpx

video | Protest în fața Legislativului. „Nu am scăpat de bandiții de pe stradă în anii ‘90 ca să ajungem cu ei în Parlament în 2020”

Mișcarea Politică UNIREA a organizat astăzi un protest în fața Legislativului. Manifestanții au scandat „Jos bandiții! Jos Dodon!”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Protestatarii susțin că Parlamentul și președintele ar fi devenit nelegitimi și nu ar mai reprezenta voința cetățenilor, iar oamenii vor o țară fără bandiți și unirea. Aceștia au făcut referire la ultimele evenimente politice din țară, inclusiv dispariția lui Gațcan.

„Noi nu am scăpat în anii ‘90 de bandiții de pe stradă ca să ajungem cu ei, în anul 2020, în Parlament. Asistăm la războaie între grupări mafiote și criminale. Oamenii trebuie să vadă și să înțeleagă această realitate”, a punctat în cadrul unui discurs Dorin Chirtoacă.

 

Precizăm că, în această dimineață, imediat ce a început ședința Parlamentului, clădirea acestuia a fost înconjurată de Poliție.

Articole asemănătoare

Back to top button