fbpx

video | Nu s-au lăsat verificați până când nu au fost trase focuri de armă. Trei indivizi, reținuți pentru contrabandă cu 80.000 de pachete de țigări

Polițiștii de frontieră au documentat și contracarat activitatea unei grupări specializate în contrabandă cu țigări în proporții deosebit de mari, în sumă de peste 3.200.000 lei, destinate transportării spre România.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit materialelor cauzei penale, câțiva locuitori ai municipiului Edineț, împreună cu alți cetățeni ai României, a căror identitate nu a fost stabilită deocamdată, s-ar fi organizat în prealabil în vederea trecerii prin contrabandă a produselor de tutungerie.

Se pare că grupul ar fi avut un plan bine determinat, cu desemnarea rolurilor şi funcțiilor membrilor grupului: de aprovizionare, împachetare și transportare a produselor de tutun.

Altfel, la 1 august, în cadrul unei operaţiunii care a avut loc pe malul stâng al Prutului, în preajma satului Şireuţi din raionul Briceni, a fost prevenită infracţiunea şi anihilată activitatea infracţională a unei grupării specializate în contrabanda cu ţigarete spre România, pe „frontiera verde”.

La faţa locului, în flagrant au fost depistate 80.000 pachete de ţigări, marca „Ritm Classic”, cu timbru de acciz al Republicii Moldova, două bărci gonflabile de model „Aqua Storm”, lanterne, staţii radio, binoclu și unităţi de transport cu ajutorul cărora ar fi fost posibilă comiterea infracțiunii.

La reţinerea persoanelor implicate, care nu s-au supus somaţiilor legale, ofiţerii au tras mai multe focuri de armă.

Concomitent, conform operaţiunii declanşate, în diferite localităţi ale raionului Edineț au fost efectuate simultan 11 percheziţii în locuinţele, depozitele şi autoturismele persoanelor implicate în schemă.

De la aceștia au fost ridicate accesorii de la stațiile radio, saci de deminsiuni mari care erau folosiți pentru ambalarea țigaretelor, binocluri, bande adezive de tip scoci şi alte obiecte.

În rezultatul operaţiunii au fost reținute trei persoane pentru 72 de ore, inclusiv organizatori, cât și un șef de Sector al Poliției de Frontieră, fiind ridicate cele 80.000 pachete de ţigări, două microbuze, două bărci gonflabile cu motoare, lanterne, staţii radio și binocluri.

În urma acțiunilor de urmărire penală a fost stabilită identitatea mai multor persoane, membre ale grupului infracțional, care au reușit să se ascundă de la fața locului, folosindu-se de vizibilitatea redusă. Acestea urmează a fi reținute de oamenii legii.

În cazul în care vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani.

Articole asemănătoare

Back to top button