video | Mesajul lui Igor Dodon către alegători: „Nu schimbați porumbelul din mână pe coțofana de pe gard”
Igor Dodon a transmis astăzi, 3 noiembrie, un mesaj alegătorilor în cadrul unui briefing. El i-a îndemnat să nu schimbe „porumbelul din mână pe coțofana de pe gard”.
Dodon a făcut mai multe comparații între sine și contracandidata sa în turul doi al prezidențialelor, Maia Sandu. Acesta a menționat că fiecare dintre noi are ce pierde și a reiterat mesajul său mai vechi care spunea că va fi „președintele tuturor”.
„Nu schimbați.porumbelul din mână cu coțofana de pe gard, pentru că o să regretăm toți”, a punctat Dodon.
Precizăm că, în primul tur al prezidențialelor Igor Dodon a pierdut în fața liderei PAS, care a acumulat peste 36% dintre voturi. Fosta prim-ministră peste 70% dintre voturi în diasporă, iar conducătorul neformal al socialiștilor – în Găgăuzia și Transnitria – regiuni cu majoritatea electoratului pro-rus.
Ca urmare, președintele în exercițiu a menționat ieri, 2 noiembrie, că cetățenii noștri din străinătate reprezintă un electorat aparte, care are preferințe diferite decât cele ale moldovenilor rămași acasă.