video | Maia Sandu le-a citit copiilor „Micul Prinţ”, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a surprins pe copiii prezenți la Salonul Internațional de Carte Bookfest printr-o lectură specială din „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry. Evenimentul a avut loc joi, 31 august, în cadrul celebrării Limbii Române.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, președinta spune că a citit un fragment din „Micul Prinț” copiilor de diferite vârste care s-au arătat captivați de lectură. Potrivit ei, unii dintre copii s-au dovedit adevărați campioni ai lecturii, câștigători ai Maratonului de lectură organizat de Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”.
„Alții abia învață a citi, dar sunt dornici să asculte povești. Mulți mi-au destăinuit că abia așteaptă prima zi de școală, să-și revadă prietenii și să învețe lucruri noi. Le urez un an școlar cât mai captivant.”, a scris președinta.
Maia Sandu a subliniat importanța promovării lecturii și i-a încurajat pe cei prezenți să exploreze cărțile și să descopere autori și opere noi.
„Am vizitat și eu Salonul Bookfest și mi-a părut bine să văd, în această zi frumoasă în care sărbătorim Limba Română, atâtea cărți bune și atâția iubitori de cuvânt și de carte. Ediția din acest an pare și mai impresionantă – circa 30 de mii de volume de carte, 30 de edituri importante din Republica Moldova și România, o mulțime de lansări și discuții dintre scriitori valoroși de pe ambele maluri ale Prutului, foarte multe cărți frumoase pentru copii și adolescenți.”
În încheiere, șefa statului a îndemnat publicul să viziteze Bookfest și să descopere bogăția literaturii românești și internaționale.
În perioada 30 august – 3 septembrie 2023, la Chișinău se desfășoară cea de-a VI-a ediție a Salonului Internațional de Carte „Bookfest”. Evenimentul este organizat sub patronajul președinților Republicii Moldova și României. În această perioadă vor avea loc mai bine de 90 de lansări de carte, iar vizitatorii au ocazia să-i cunoască față în față pe autori.