video | Maia Sandu crede că soția lui Dodon ar avea un dosar penal deschis pe numele său: „Este dubioasă originea banilor folosiți de fundația de caritate”
Pe numele Primei Doamne a țării, Galina Dodon, ar fi deschis un dosar penal. De această părere este co-președinta blocului ACUM, Maia Sandu, care și-a exprimat opinia în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Lidera PAS a menționat că, deși Procuratura a respins existența unui astfel de dosar deschis pe numele soției lui Igor Dodon, nu se știe cu exactitate de unde provin banii folosiți de Fundația „Din suflet”, a cărei fondatoare este Prima Doamnă.
„Aici se vede foarte clar cât de departe poate să ajungă un om ca să-și pună propria soție într-un asemenea pericol, pentru că e foarte clar că această fundație este finanțată din bani netransparenți și că la un moment pentru aceste lucruri se va cere socoteală, evident când va fi o justiție independentă. Procuratura nu este cea mai sinceră instituție în Republica Moldova care să ne informeze corect.
Nu bag mâna-n foc, dar este o informație care este, cum spun socialiștii, destul de logică, pentru că este un mare semn de întrebare cu privire la originea banilor folosiți pentru această fundație de caritate. Este clar că poate exista și un dosar penal în raport cu această afacere. Dacă finanțările ar fi fost transparente, ar fi fost publicate”, a declarat Maia Sandu.