video | Investigație: Cum un arhidiacon din România manipula emoțional elevele minore din clasa unde era diriginte
Combinând autoritatea unei fețe bisericești cu imaginea profesorului de gașcă, un arhidiacon de la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare și-a manipulat emoțional elevele minore, trecând din postura de diriginte în cea de prieten apropiat, care își permite să le dea mesaje cu tentă sexuală, să le toarne alcool pe gât și să se pozeze cu ele în pat, scrie Recorder.ro.
Redacția recorder a intrat în posesia unor astfel de mesaje, dar și în posesia unor fotografii și imagini video dintr-o excursie în care profesorul Daniel Farcaș a plecat singur cu elevele de 15 ani din clasa la care era diriginte. Imaginile sunt șocante și revoltătoare în același timp.
Cu mult înainte de a ajunge în posesia presei, imaginile și mesajele au ajuns la conducerea Seminarului, dar și la Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, membru în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În fața acestor înalte fețe bisericești s-au prezentat și două eleve care au reclamat comportamentul arhidiaconului profesor.
Cu toate acestea, sancțiunile dictate împotriva lui Daniel Farcaș au fost fie minore, fie motivate de aspecte care n-au avut legătură cu situația de la Seminar. Pe linie școlară, o parte dintre măsurile luate de conducerea școlii au devenit, în câteva luni, inexistente.
Astăzi, Daniel Farcaș este în continuare profesor de Morală, Noul și Vechiul Testament, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Predă inclusiv la clasa de fete cu care a fost în excursie.