video | Incendiu devastator la Paris. Cel puțin opt persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite
Un incendiu de proporții a avut loc noaptea trecută la Paris. Focul a izbucnit la ultimul etaj al unui bloc de locuit și s-a răspândit rapid și către etajele inferioare. Până la sosirea pompierilor, în jur de 10 locatari au încercat să scape de flăcări, refugiindu-se pe acoperiș.
Pentru stingerea focului, la fața locului au intervenit aproximativ 200 de pompieri. Aceștia au reușit să salveze circa 50 de persoane cu ajutorul frânghiilor sau scărilor. Ca măsură de precauție, au fost evacuați și locatarii din alte două blocuri vecine, amplasate în arondismentul al 16-lea, din vestul capitalei franceze, scrie presa română.
Autoritățile au anunțat că 8 oameni și-au pierdut viața, iar alte 30 au fost rănite, printre care și 6 pompieri. După aproximativ 5 ore de la intervenția pompierilor, incendiul a fost stins.
Deocamdată, cauzele izbucnirii flăcărilor nu au fost stabilite.