video | Igor Dodon, acuzat că ar fi primit de la ruși 20 de milioane de dolari pentru susținerea PSRM-ului la parlamentare
Partidul Regiunilor din Republica Moldova (PRM) îl acuză pe șeful statului, Igor Dodon, afrimând că, acum câteva zile, șeful statului s-a întors din Federația Rusă cu avionul celor de la Gazprom nu din cauza ceții, ci pentru că ar fi avut asupra sa 20 de milioane de dolari, bani despre care nu trebuia să se afle.
În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții PRM au declarat că suma impunătoare ar fi destinată susținerii Partidului Socialiștilor în campania electorală pentru alegerile din 24 februarie curent. Din acest motiv, formațiunea solicită excluderea PSRM-ului din cursa pentru fotoliile din Legislativ.
Totodată, președintele Partidului Regiunilor din Republica Moldova, Alexandr Kalinin, a menționat că Igor Dodon și Zinaida Greceanîi vor împărți cea mai mare parte a sumei pentru că o campanie electorală în Republica Moldova costă mult mai ieftin decât cred forțele care finanțează PSRM-ul.
Kalinin mai afirmă că este nevoie de aplicarea aceleiași sancțiuni la adresa PSRM așa cum s-a întâmplat în anul 2014 la adresa Partidului Politic Patria, condus de Renato Usatîi, care a fost exclus cu 3 zile înainte de alegeri pe motiv că a fost finanțat din extern.
Kalinin spune că Procuratura Generală ar trebui să se autosesizeze după această conferință de presă și să viziteze sediul PSRM pentru a verifica finanțarea acestora.



