video | Fără centură, cu copil în brațe și țigara în gură. Cum a fost pedepsit pasagerul unei mașini care circula pe traseul Chișinău- Strășeni?
În această dimineață, inspectorii de patrulare care monitorizau circulația pe traseul R1 Chișinău-Strășeni au observat un autotorism, de model Mercedes, pe bancheta din față a căruia era transportat un copil.
Pentru a preveni o posibilă tragedie, ofițerii au stopat unitatea de transport, ca mai apoi să depisteze un întreg șir de încălcări, atât ale conducătorului auto, cât și ale pasagerului acestuia.
Pentru că șoferul, în vârstă de 31 de ani, originar din Nisporeni, a ignorat articolul cu privire la regulile de transportare a copiilor cu vârsta de până la 7 ani, dar și pentru că pasagerul său nu avea centura de siguranță cuplată, riscă o amendă de 3300 de lei și opt puncte de penalizare.
Polițiștii de patrulare au observat că pasagerul, care ținea pe brațe copilul conducătorului auto fuma chiar deasupra minorului, punându-i sănătatea în pericol. Pentru încălcarea articolului care prevede “…fumatul în mijloacele de transport private în care se află minori…”, bărbatului i-a fost aplicată o amendă în sumă de 1500 de lei.
Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă conducătorii auto, dar și pasagerii acestora să fie responsabili de transportarea minorilor în siguranță, să-și cupleze centura și să țină cont de securitatea și sănătatea celor din autovehicul.