video | Ex-președinte al unei federații de sport din R. Moldova, reținut pentru șantaj „inventat”
Un fost președinte al unei federații de sport din R. Moldova și complicele său au fost reținuți pentru șantajarea a doi tineri întreprinzători, în vara anului 2023.
Primul bănuit are vârsta de peste 50 de ani, iar complicele acestuia și întreprinzătorii sunt de peste 30 de ani – toți originari din Chișinău. Bănuiții au pretins de la întreprinzători că aceștia nu le-ar fi întors dobânda și penalitățile de întârziere de 17.000 euro dintr-o datorie mai veche, în scopul dezvoltării afacerii celor doi în domeniul auto, pe care au pus-o pe roate în 2020.
Pentru ca să-și ducă la îndeplinire planul infracțional, bănuiții au năpustit peste victime într-o stație PECO, le-au comunicat pretenția, iar pe unul din tinerii antreprenori cu grad de invaliditate mediu, l-au lovit repetat. Peste o lună, bănuiții l-au contactat pe celălalt întreprinzător și i-au ordonat să urce pe bancheta din spate a automobilului cu care au sosit la fața locului. După ce l-au transportat la periferia Chișinăului, aceștia l-au amenințat cu pistolul, i-au introdus o seringă cu substanță necunoscută în picior, determinându-l astfel să semneze două contracte de împrumut antedatate, prin care cei doi se obligau să le dea suma de 17.000 euro, în termen de o lună (chiar dacă afacerea era în prag de faliment, iar costul celor patru mașini lăsate ca gaj depășea suma datoriei). Pe final, l-au și amenințat cu răfuiala în privința întregii familii, dacă va depune plângere.
Totuși, cei doi tineri șantajați au apelat la autorități, care au desfășurat percheziții la cei doi, după care i-au reținut, cu sprijinul angajaților „Fulger.” În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate sume totalizate la peste 90.000 USD a căror proveniență nu a putut fi explicată de bănuit, inclusiv pistolul cu care întreprinzătorul a fost amenințat, un pliculeț cu o substanță similară drogurilor ce urmează a fi expertizată, un sistem de urmărire GPS, precum și mașina de lux în care l-au obligat să semneze contractele ilegale. Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS, cei doi au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Între timp, în ziua de marți, 31 octombrie curent, Curtea de Apel Chișinău urmează să examineze recursurile avocaților celor doi învinuiți, prin care contestă aplicarea arestului preventiv.
Investigațiile continuă, în scopul determinării tuturor aspectelor, aplicării sechestrelor în vederea eventualei confiscări a bunurilor în folosul statului și trimiterii celor doi pe banca acuzaților. De asemenea, în rezultatul măsurilor speciale de investigații este examinată și implicarea celor doi în alte eventuale fapte de șantaj.