fbpx

video | Doi suspecți, dintre care un minor, reținuți pentru omor. Victima a fost incendiată

Ofițerii Direcției Investigații Criminale a INI, împreună cu polițiștii din Telenești și cu suportul Direcției investigații analitice, au reținut doi tineri suspectați de implicare în omorul unui bărbat de 58 de ani din localitatea Văsieni, raionul Telenești. Crima a fost comisă în septembrie 2025, iar victima fusese declarată dispărută la 5 octombrie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de fiul acestuia într-o zonă din extravilanul satului. Investigațiile au arătat că victima locuia singură și se afla în conflict cu un alt bărbat din localitate.

Potrivit poliției, cei doi suspecți — un tânăr de 26 de ani și un minor de 15 ani, se aflau sub influența alcoolului și a drogurilor când au decis să meargă la locuința victimei „pentru a-i cere socoteală”. Aceștia au pătruns în casă, l-au agresat, iar ulterior l-au transportat cu o căruță pe un câmp din apropiere, unde l-au incendiat.

Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și complicităților în dosar.

Articole asemănătoare

Back to top button