video | Documentarul „Noi suntem acasă”, proiectat în toate școlile din țară în luna martie
Pe parcursul lunii martie, în toate instituțiile de învățământ din țară va fi proiectat filmul documentar „Noi suntem acasă”, în regia lui Andrei Buruiană (1992), în contextul organizării Decadei „Memoriei și Recunoștinței”.
Filmul prezintă mărturii ale veteranilor despre războiul de pe Nistru din 1992 și pune accent pe experiențele trăite de combatanți, pe sacrificiul acestora și pe importanța păstrării memoriei istorice a Războiului pentru Apărarea Independenței și Integrității Teritoriale a Republicii Moldova.
Potrivit organizatorilor, proiecția are drept scop cultivarea valorilor patriotice, promovarea memoriei istorice și consolidarea sentimentului de apartenență la identitatea națională. Filmul este recomandat elevilor din clasele VIII–XII, iar vizionările vor fi însoțite de discuții coordonate de profesorii de istorie. Programul difuzării va fi stabilit de fiecare instituție în parte.
În cadrul Decadei „Memoriei și Recunoștinței”, în luna martie 2026 vor fi organizate, la nivel național, conferințe științifice și metodico-didactice, lecții publice dedicate unor teme precum războiul din 1992, deportările, represiunile regimului totalitar sovietic și foametea organizată, dar și spectacole, excursii pentru elevi, concursuri republicane și alte proiecții de film.



