fbpx

video | Discursul trist al unui proaspăt absolvent de liceu: „Ceea ce azi se numește clasa a 12-a, peste puțin, va fi diasporă”

Astăzi, în toate liceele din țară a sunat ultimul clopoțel și pentru zeci de mii de elevi s-a dat ultimul sunet. Cu emoții și speranțe, absolvenții au dansat, au cântat și s-au felicitat. La Liceul Teoretic „Ion Creangă” din capitală, însă, un băiat a spus un altfel de „adio”. Tânărul a adresat un mesaj emoționant în care a adunat realități, sfaturi utile și încurajări sincere pentru cei ce vin din urmă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cu microfonul în mână și cu vocea sigură, băiatul și-a început discursul cu regretul că nimeni pe vremea lor nu a venit să le spună ceea ce au fost nevoiți să realizeze ei cu timpul. Și-ar fi dorit să fie preîntâmpinați de dezamăgirile pe care le pregătea sistemul țării în care au crescut.

„Nu ne-a spus nimeni că orice moment trebuie prețuit și nu vă putem reda ce șoc trăim înțelegând că peste două luni, oamenii pe care îi numim azi cei mai buni prieteni vor fi la câteva la sute de kilometri depărtare, încercând să-și facă o viață mai bună, iar ceea ce numim noi astăzi clasa 12-B, peste trei luni va deveni diasporă”, a spus tânărul.

De asemenea, elevul a profitat de ultimul moment în care poate fi în fața tuturor colegilor săi și le-a oferit celor mai mici câteva sfaturi utile, încurajându-i să fie mai buni decât promoția pe care el o reprezintă. Tânărul nu s-a abținut să nu spună și despre corupția, hoția și nedreptățile din țară, care îi impun pe specialiști să plece către Vest.

 „Suntem tineri cu potențial și știm asta. Suntem siguri că sunteți și trebuie să fiți mai buni decât noi, pentru că Vestul cumpără inteligență și plătește bani frumoși pentru ea. Suntem generația celor curați, care încă nu am fost învățați cum se fură și nu am aflat ce gust are corupția. Avem o șansă care vine odată la o generație”, a adăugat el.

Absolventul și-a îndemnat colegii să fie curajoși și să rămână uniți, iar în acest format să lupte pentru a-i desființa pe impostorii pseudo-europeni, să facă ceea ce nu au reușit părinții noștri.

„Adunați-vă în haite de oameni deștepți pentru că doar așa vom reuși. Sistemul îi înghite foarte repede pe cei care merg singuri împotriva vântului, dar o armată de Don Quijoți ar putea reuși”, a continuat tânărul.

De asmenea, băiatul i-a rugat pe cei ce rămân în urma lor să jure că vor lupta pentru visele lor și fiecare faptă pe care o vor face va fi dusă la capăt cu gândul de-ai lăsa mândri pe părinți.

Articole asemănătoare

Back to top button