video | Direcția a 5-a din cadrul INI, desființată. Andrei Năstase: Era instrumentul de filare a celor care îndrăzneau să se opună bandei de infractori
Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a anunțat că a semnat un ordin prin care a desființat Direcția a 5-a din cadrul Inspectoratului Național de Investigații. Asta după ce a dispus o anchetă internă, care ar fi scos la iveală mai multe neclarități și nereguli.
„Este inacceptabil să existe instituții și structuri care să facă poliție politică! Am dispus, așadar, o anchetă internă amănunțită cu privire la Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Național de Investigații – iar constatările sunt extrem de grave. Direcția a 5-a era instrumentul de urmărire, interceptare și filare a celor care îndrăzneau să se opună bandei de infractori care se afla la putere.
Vreau să vă ofer câteva exemple și cifre concrete în sprijinul afirmațiilor de mai sus, care pot fi făcute publice și sunt absolut năucitoare. În perioada 1 ianuarie 2017 – 8 iulie 2019, adică într-un interval de circa doi ani și jumătate, angajați din cadrul Direcției a 5-a au efectuat 28.958 de operațiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal. La solicitarea comisiei de control nu au fost prezentat niciun fel de demers sau rapoarte care să justifice necesitatea efectuării acestor operațiuni, iar în Registrele de evidență a accesărilor prelucrărilor efectuate nu existau înscrisurile aferente operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal. În această privință deja au fost inițiate anchete de serviciu.
Evaluarea noastră internă a mai relevat încă un aspect extrem de grav. Însăși înființarea și funcționarea Direcției a avut loc cu multiple abateri de la prevederile cadrului normativ în vigoare, iar Regulamentul privind organizarea și funcționarea acestei structuri, aprobat prin ordinul semnat de numitul Pânzari, a scos în evidență suprapuneri și dublări ale unor competențe cu competențe atribuite altor Direcții ale INI, dar – absolut halucinant! – asumarea unor competențe care sunt atribuite prin lege altor instituții ale statului.
Ca urmare a acestor constatări, și a încă multor alte derapaje care, din rațiuni juridice, nu pot fi expuse astăzi public. Semnez ordinul privind lichidarea Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Național de Investigații. Poliția politică din Republica Moldova a fost desființată! Un capitol rușinos în istoria acestei instituții se încheie o dată pentru totdeauna! De aici înainte, toate – dar absolut toate – structurile subordonate Ministerului Afacerilor Interne trebuie să lucreze doar pentru oameni și nu împotriva lor”, a spus Năstase.
Vezi mai jos întregul mesaj și constatările făcute.