video | „Dă-i la Vot! Tare de tot!”. Câțiva artiști autohtoni au pornit prin țară să ofere concerte gratuite
Alegerile parlamentare care urmează să aibă loc pe 24 februarie curent i-a inspirat pe câțiva artiști autohtoni să lanseze o campanie mai puțin obișnuită.
Astfel, Pasha Parfeni, Aliona Moon, MANI și cei de la Comedy Zebra Show vor concerta în mai multe localități din țară gratuit, în cadrul campaniei „Dă-i la Vot”, inițiată pentru oameni liberi, după cum menționează chiar artiștii.
„Ar mai vrea ei să fim noi indiferenți și cuminți! Dar noi mai avem arme de care ei se tem. De fapt anume noi suntem cei care ne vom alege viitorul nostru, dar și pe al lor! Dă-i la Vot! Tare de tot! Acesta este poziția și mesajul pentru alegerile din 24 februarie”, a scris Parfeni pe pagina sa de Facebook.
Primul concert de acest fel deja a avut loc la Telenești, iar următorul se pare că îi va reuni pe locuitorii din Cimișlia.
Mai jos puteți vedea spotul de promovare al campaniei, dar și cum s-au distrat cei din Telenești.



