fbpx

video | „Copil+stradă – libertate sau iluzie?” De Ziua internațională a copilului dispărut, IGP lansează o campanie socială

Astăzi este marcată Ziua internațională a copilului dispărut. În context, Inspectoratul General al Poliției, în comun cu reprezentanții Asociației Obștești „Concordia”, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, au lansat astăzi campania socială „Copil+stradă – libertate sau iluzie?”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Inițiativa face apel către comunitate la responsabilitate şi solidaritate umană faţă de dispariţia copiilor precum şi la implicare în depistarea acestora.  

„Dreptul copilului la o familie nu se rezumă doar la a ava părinți și o casă. Copii au nevoie de atenție, iubire și comunicare. Numai prin grijă, afecțiune, sprijin și încredere îi ajutăm să nu devină victime sau făptași ai unor infracțiuni”, este mesajul șefului IGP, Alexandru Pînzari.

În cadrul evenimentului de lansare, a fost prezentat și un spot video, realizat de voluntari, în care se transmite că responsabilitatea şi implicarea sunt principalele arme pentru prevenirea dispariţiilor copiilor. De asemenea,  a fost semnat și un acord de colaborare între IGP și A.O. Concordia, prin care se propune intensificarea eforturilor asupra prevenirii abandonului domiciliilor de către copii, prin activități comune.

Totodată, oamenii au primit informații despre conștientizarea problemei, implicarea și sesizarea la timp a cazurilor de dispariții, promovarea unei relații prietenoase între părinte și copil, precum și sensibilizarea copiilor asupra iluziei libertății în stradă și pericolele plecării voluntare.

Menționăm că, anual, sunt înregistrate peste 700 de cazuri de dispariție a copiilor. În 70% din situații, adulții se adresează târziu la Poliție. Pe parcursul primelor patru luni ale acestui an, polițiștii au depistat 306 de micuți care au abandonat domiciliul.  

Află cum poți evita dispariţia copilului și ce trebuie să știi dacă acesta a plecat de acasă, din comunicatul IGP.

Articole asemănătoare

Back to top button