video | Companie din domeniul dronelor agricole, prejudiciată cu două milioane de lei
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și cei de urmărire penală ai INI anunță reținerea unui consultant autodeclarat al unei companii din domeniul dronelor agricole pentru prejudicierea acesteia cu peste 2.000.000 de lei.
Bărbatul ar fi convins conducerea companiei vizate să facă anumite investiții, însă mijloacele bănești și bunurile cumpărate (printre care tehnică de calcul, mijloace de comunicare) obținute în baza transferurilor bancare pe care le primise de la companie, au ajuns în schimb în folosința lui personală.
Drept urmare, compania a sesizat autoritățile de drept, iar în cadrul perchezițiilor au fost ridicate acte contabile, înscrisuri de ciornă, dispozitive electronice cu informații despre activitatea infracțională, precum și toate bunurile care au fost însușite de la companie.
Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, iar investigațiile penale continuă.