fbpx

video | Comisia juridică s-a convocat într-o ședință cu privire la moțiunea de cenzură. Litvinenco: A fost organizată neregulamentar

Comisia juridică, numiri și imunități s-a întrunit azi într-o ședință pentru a examina moțiunea de cenzură. Cu toate acestea, la Parlament nu au fost prezenți președintele Comisiei, Sergiu Litvinenco, cât și ceilalți membri ACUM.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președintele și-a explicat lipsa prin faptul că ședința „a fost organizată neregulamentar”.

„Conform Regulamentului Parlamentului, ședința se convoacă de președinte sau, în caz de absență a acestuia, de către vicepreședinte. Ședința respectivă a fost convocată de Vasile Bolea, vicepreședinte, chiar dacă președintele nu este absent. Regulamentul Parlamentului nu prevede necesitatea vreunui raport al comisiei juridice în cazul moțiunilor de cenzură. Și niciodată în istoria parlamentarismului moldav comisia juridică nu a dat rapoarte pe moțiuni de cenzură”, a declarat Litvinenco.

Comisia s-a întrunit după ce, pe 8 noiembrie, președinta Parlamanetului, Zinaida Greceanîi, a anunțat că membrii au la dispoziție 72 de ore pentru a elabora un raport pe marginea moțiunii. În pofida acestui fapt, conform regulamentului, Comisia a elaborat doar un aviz.

Articole asemănătoare

Back to top button