fbpx

video | Catedrala Notre Dame, filmată cu drona. Cum arată monumentul după incendiul care a mistuit acoperișul aproape în totalitate?

După incendiul care a mistuit două treimi din acoperișul Catedralei Notre Drame din Paris, monumentul a fost filmat de la înălțime du drona. Focul a cruțat cele două turnuri emblematice ale faţadei de vest, iar cocoşul de pe săgeată a fost găsit.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În prezent, specialiștii au inițiat o anchetă, iar aproximativ 30 de martori – muncitori şi angajaţi însărcinaţi cu securitatea edificiului – au fost audiaţi.

Suma donațiilor pentru reconstrucția Catedralei Notre-Dame din Paris, făcute atât de parizienii de rând, cât și de miliardarii din întreaga lume, a atins cifra de un miliard de euro și este în continuă creștere.

De asemenea, președintele Franței a anunțat că reconstrucția importantului monument va începe cât mai curând posibil, și anume după evacuarea completă a operelor de artă de valoare care se aflau în Catedrală. Totodată, acesta a accentuat că lucrările de reabilitare completă nu vor dura mai mult de cinci ani.

Vezi și: video, foto | Peste 800 de ani de istorie se fac scrum. Sute de francezi cânta îndurerați în timp ce catedrala Notre Dame arde

foto, video | Tragedia de la Notre Dame de Paris: un pompier a avut de suferit, iar polițiștii au anunțat cauza preliminară a incendiului

Articole asemănătoare

Back to top button