video | Au felicitat-o autoritățile de la Chișinău, iar Sofia Rotaru i-a cântat. Irina Vlah, învestită în funcția de bașcană a Găgăuziei
Irina Vlah a fost învestită ieri seara în funcția de bașcană a Găgăuziei. Oficiala a fost felicitată de președintele Igor Dodon, prim-ministra Maia Sandu și președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi, iar evenimentul a culminat cu un concert grandios la care a cântat și Sofia Rotaru.
Premiera le-a spus locuitorilor autonomiei că autoritățile de la Chișinău vor susține dezvoltarea și promovarea culturii regiunii. Igor Dodon a menționat că o cunoaște pe Vlah de mai mulți ani și este sigur că toate proiectele începute vor continua, iar Zinaida Greceanîi a felicitat-o pe noua șefă a autonomiei și a spus că la Chișinău sunt clare problemele cu care se confruntă regiunea.
„Sunt bucuroasă că la evenimentul nostru au venit primele persoane din țară. Este prima dată când toată conducerea Moldovei a vizitat în Găgăuzia. Astăzi am auzit că vom fi susținuți de autorități. Vrem ca Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei să funcționeze”, a declarat Irina Vlah în cadrul ceremoniei.
După discursurile oficiale, pe scena din centrul Comratului a avut loc un concert la care au cântat artișiti locali, trupa BrioSonores, dar și Sofia Rotaru împreună cu sora sa, Aurica.
„Sunt a voastră. Doresc pace și prosperare Moldovei. Asta e cel mai important” – a spus Rotaru de pe scenă.
Potrivit presei locale, în centrul Comratului s-au adunat peste 10.000 de oameni.