video | Au dat prin blender un smartphone pentru a-i analiza conținutul. Ce au descoperit înăuntru?
O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Plymouth au realizat un studiu mai neobișnuit asupra unui smartphone. Aceștia au măcinat în blender telefonul inteligent, pentru a-i analiza conținutul.
De fapt, ei au avut intenția de a studia cantităţile de elemente rare, supranumite şi minerale „de conflict”, conţinute de fiecare telefon, încurajând astfel reciclarea acestora.
„Ne bazăm din ce în ce mai mult pe telefoanele noastre mobile, însă câţi dintre noi ne gândim cu adevărat la ce se află în spatele ecranului? La o analiză, răspunsul este de multe ori tungsten şi cobalt din zonele de conflict din Africa”, a explicat doctor Arjan Dijkstra, lector în domeniul petrologiei magmatice.
După măcinarea telefonului, oamenii de ştiinţă au amestecat resturile rezultate cu peroxid de sodiu – o substanţă puternic oxidantă – la aproape 500 de grade Celsius.Ulterior, ei au efectuat o analiză detaliată a soluţiei în acid pentru a afla conţinutul chimic exact.
Rezultatele au demonstrat că telefonul conţinea 33 de grame de fier, 13 grame de siliciu şi 7 grame de crom, precum şi cantităţi mai mici din alte substanţe.
Potrivit specialiștilor, fiecare telefon include, de asemenea, 90 miligrame de argint şi 36 miligrame de aur. Pentru a crea un telefon, muncitorii trebuie să extragă între 10 şi 15 kilograme de minereu, inclusiv 7 kilograme de minereu de aur de înaltă calitate, 1 kilogram de minereu de cupru, 750 de grame de minereu de tungsten şi 200 de grame de minereu de nichel.
Proiectul, o colaborare între oamenii de ştiinţă şi Real World Visuals, a fost realizat în cadrul iniţiativei „Creative Associates”, sub supravegherea Institutului pentru Pământ Sustenabil din cadrul universităţii britanice şi cu susţinerea Higher Education Innovation Funding.