fbpx

video | A cunoscut lumea din zbor. Însoțitoarele de bord și pasagerii unui avion au asistat la nașterea unui bebeluș

O femeie a avut parte de o naștere emoționantă și de care să-și aducă aminte cu drag toată viața. Aceasta și-a dus pe lume puiul la bordul unei aeroave americane, care plecase de la San Juan (Puerto Rico) cu destinaţia Fort Lauderdale (Florida).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Compania aeriană a informat că mămica bebelușului a intrat în travaliu în zbor şi a trebuit să fie îngrijită de personalul de la bord şi de medicii aflaţi în avion. Reprezentanții au mulţumit „personalului şi doctorilor care au intervenit rapid, sub presiune, şi care ne-a permis să-l primim în cursul serii de vineri pe cel mai tânăr pasager al nostru”.

Micuțul băiețel care a cunoscut lumea printre nori, la mii de kilometri înălțime, dar şi mama lui sunt într-o stare bună de sănătate. Cei doi au fost îngrijiți de personalul aeronavei, în timpul zborului care a durat două ore şi 50 de minute, sub privirile emoționante ale pasagerilor, transmite protv.ro.

Articole asemănătoare

Back to top button