fbpx

Vărsătorii – îndrăgostiți până peste urechi, iar racii – prea luați de gânduri. Ce ne prezic astrele pentru săptămâna care vine?

Prima săptămână din luna aprilie vine cu multe surprize pentru toate zodiile, pe unii așteptându-i schimbări, iar pe alții – evenimente care îi vor lua prin surprindere. Iată ce prezic astrele:

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Berbec
Ai mare grijă la gesturile tale, care ar putea conţine o cantitate mult prea mare de energie, altfel riști să îi deranjezi pe cei mai puțin răbdători. Poate ţie îţi plac provocările de acest gen, în care să investeşti tot ce ai, dar alţii se cam tem de atitudinea ta un pic cam agresivă şi o interpretează greşit.

Taur
Aștepți cu multă răbdare adevărul, convins că acesta va ieşi la iveală într-o zi şi unele persoane se vor convinge de faptul că au greșit când au tras concluzii în legătură cu tine. Până atunci, nu sta pur și simplu, ci caută argumentele și dovezile potrivite pentru a-ți întări poziția pe care ai luat-o.

Gemeni
Ești preocupat de cheltuielile administrative care nu țin de plăţi mari, ci de acele mărunţişuri lunare pe care trebuie să le achiţi. Încearcă să te asiguri că nu ai scăpat nimic, pentru că e foarte posibil ca un mic detaliu pe care îl vei ignora data viitoare te-ar putea întoarce din drum.

Rac
Te afli în impas, demult ţi s-a spus că va veni acest moment dificil şi ai fost puternic influenţat de anturaj. Lucrurile ar fi stat mult mai bine dacă nu ai fi ţinut cont de zvonuri şi vorbe negative, pentru că exact ele sunt cele care au generat această stare proastă pe care o ai acum.

Leu
Ai putea găsi o soluţie care, altădată, ar fi fost de neacceptat, dar acum eşti totuşi obligat să iei o decizie rapidă. Chiar dacă la început nu eşti pe deplin convins că e cea mai bună variantă, ăsta ar putea fi biletul tău câștigător.

Fecioară
Ţi-e teamă că o eventuală destăinuire ar spune despre tine mai mult decât ai dori, şi anume că ai şi tu slăbiciunile tale. Rezolvă-ţi problema de unul singur, pentru că nu ai în jur persoanele potrivite pentru a te readuce pe linia corectă.

Balanță
Te remarci uşor în orice colectiv pentru că ai ceva de spus, așa că ai șansa să atragi mulţi adepţi noi care te vor susţine în planurile tale îndrăzneţe, deoarece vei intra într-un mediu de oameni care gândesc la fel ca tine şi care te pot numi liderul lor.

Scorpion
Ceva te va face să ieşi de pe traiectoria dorită în afaceri şi vei fi nevoit să părăseşti zona ta de confort. După câteva momente mai puțin plăcute, totul va deveni mult mai calm. Totodată, este cazul să aloci mai mult timp pentru tine şi pentru ceea ce îți aduce satisfacție.

Un succes recent te-a motivat la maximum, încât acum ai o atitudine pozitivă în faţa unei provocări şi mai mari. Reușitele se țin lanț săptămâna aceasta, ceea ce îţi conferă o atitudine pozitivă, de învingător capabil de orice!

Capricorn

Ajungi la capătul unui proiect care te-a solicitat la maximum, dar eşti mulţumit de nivelul la care ai ajuns şi simţi nevoia să sărbătoreşti reuşita alături de cei care au lucrat cot la cot alături de tine. Nu te grăbi deja spre ceva nou, ci bucură-te cât mai mult timp de senzația de învingător.

Vărsător

Ești îndrăgostit/ă până peste cap și te simţi altfel când iubeşti, nici bolile nu mai există, nici supărările nu se mai resimt, doar pentru că iubirea te încarcă de energie care se transmite miraculos în tot organismul. Primești multă atenție de la partenerul tău, asta te motivează să întorci și tu înzecit

Pești
Merită să investeşti tot mai mult timp pentru a-ţi crea mediul confortabil la care visezi. Ai toate şansele să-ţi creezi spaţiul ideal în care să te simţi bine, pentru că îţi concentrezi toată energia asupra acestui lucru. După ce toate îşi vor găsi locul potrivit în casa ta, vei putea spune cu inima plină de fericire că ești împlinit/ă.

Articole asemănătoare

Back to top button