fbpx

USMF va avea un sistem anti-mită

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va pune în practică un sistem de management anti-mită cu recunoaștere internațională, destinat să diminueze fenomenul corupției. Este vorba despre standardul ISO 37001 de management anti-mită.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Recent, universitatea a desfășurat un curs de instruire dedicat prorectorilor și șefilor de subdiviziuni structurale, care vor avea rolul de a contribui la implementarea și gestionarea acestui mecanism în instituție.

Potrivit instituției, în cadrul cursului s-au discutat teme legate de mituirea în sine și efectele sale, principiile managementului anti-mită, cum să plănuiească implementarea, riscurile asociate mituirii, precum și stabilirea unor controale interne atât financiare, cât și non-financiare. De asemenea, s-a abordat semnalarea și investigarea cazurilor de mituire.

„În trecutul recent, o serie de instituții de învățământ superior au inițiat campania de informare „Toleranță zero față de corupția din universități”. Aceasta a avut scopul de a combate fenomenul în universități prin mecanisme interne ce promovează integritatea. Universitățile și-au întrunit planuri anticorupție care includ măsuri concrete pentru prevenirea corupției. Au fost adoptate asemenea mecanisme interne pentru raportarea ilegalităților similare și a avut loc și o monitorizare externă în timpul examenelor etc.”, mai menționează instituția.

Articole asemănătoare

Back to top button