Un tânăr căutat de poliție timp de mai multe luni a fost reținut în capitală. Lucra în calitate de taximetrist
Un taximetrist care activa în capitală, aflat în căutare de la începutul lunii iunie curent, a fost reținut astăzi, 20 noiembrie, de către ofițerii de investigații ai Poliției de Frontieră.
Tânărul în vârstă de 26 de ani este cercetat penal pentru uz de fals în actele oficiale. Procedura de cercetare a fost inițiată după ce, în luna ianuarie 2018, acesta s-a prezentat la linia de control în punctul de trecere Tudora și a oferit spre control un permis de conducere falsificat.
Tânărul a fost reținut chiar în timp ce-și desfășura munca. Audiat, acesta a refuzat să vorbească despre fapta săvârșită și motivul neprezentării lui în cadrul ședințelor de judecată.
În prezent, polițiștii de frontieră întreprind măsuri de documentare în privinţa inculpatului. După întocmirea actelor de rigoare, cazul va fi transmis organelor competente tragerea la răspundere și aplicată sancțiunii ce se impune în privința tânărului.