Un nou val de caniculă va străbate Europa în această săptămână. Sunt așteptate temperaturi de peste +40 de grade Celsius
Un nou val de căldură va străbate Europa Occidentală în această săptămână. După ce printr-un episod similar au trecut și Statele Unite și Canada, se pare că acum canicula se îndreaptă spre țările din vestul continentului.
Din Franţa în Germania, via Benelux, serviciile meteorologice au lansat alerte de caniculă. Se așteaptă ca valorile termice să înregistreze din nou temperaturi de peste +40 de grade Celsius, miercuri și joi, urmând ca vremea să se răcorească spre finalul săptămânii.
Autoritățile îndeamnă oamenii să se protejeze de valul de caniculă, iar persoanele în vârstă, cele care suferă de boli cronice şi copiii sunt încurajați să se hidrateze cât mai bine, dar şi să evite să iasă din case în perioadele cu temperaturi extrem de ridicate.
Căldura din această săptămână urmează să fie mai miloasă cu Franţa, decât în luna iunie, când au fost înregistrate maxime de +46 de grade Celsius. Cu toate acestea, potrivit agenției Meteo-France, la Paris sunt așteptate 41-42 de grade, valoare termică care ar putea depăși recordul de +40,4 grade înregistrat în capitala franceză în 1947.
Nici Italia nu va scăpa de temperaturile caniculare, în orașele din centrul și nordul țării precum Florența și Ferrara fiind prognozate maxime apropiate de pragul de +40 de grade.
Tot joi, valul de căldură va ajunge şi în Benelux, existând posibilitatea ca pentru prima oară în aceste trei ţări temperaturile să atingă sau chiar să depăşească +40 de grade Celsius (recordurile absolute existente sunt de +39,9 grade Celsius în Luxemburg, de +38,8 grade Celsius în Belgia şi, respectiv, de +38,6 grade Celsius în Olanda), transmite Agerpres.
În Belgia, Institutul Regal de Meteorologie a emis un avertisment de caniculă valabil până vineri la miezul nopţii.
Valul de căldură se va deplasa spre Marea Baltică şi va ajunge şi în Norvegia, unde temperaturile ar putea atinge +36 de grade Celsius. Recordul absolut de temperatură înregistrat în Norvegia este de 35,6 grade Celsius.
Și Germania va trece printr-un episod neobișnuit de căldură. Aproape jumătate dintre germani (47%) s-au declarat îngrijoraţi de acest nou val de căldură, faţă de 41% care susţin că nu sunt îngrijoraţi.



