fbpx

Un europarlamentar va vizita în curând Chișinăul: „Voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca R. Moldova să devină parte a UE”

Europarlamentarul Corina Crețu a anunțat, luni, 18 septembrie, că va efectua săptămâna aceasta o vizită în Republica Moldova pentru a discuta despre parcursul european al acestui stat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În același context, ea a mai dat asigurări că va face tot ce îi stă în putință pentru ca Republica Moldova să devină parte a UE, potrivit infoprut.ro.

„În această săptămână voi efectua o vizită la Chișinău, unde am programate mai multe întrevederi importante (…). Republica Moldova este un stat important atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru România, contribuind la menținerea stabilității în regiune și fiind un suport important pentru Ucraina, țară aflată într-un război de agresiune crud și nedrept. În calitate de Membru al Parlamentului European și Comisar European pentru Politică Regională (2014-2019), mă bucur că am contribuit la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană și voi face în continuare tot ce îmi stă în putință pentru ca Republica Moldova să devină parte a Uniunii Europene„, a scris Corina Crețu pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul a precizat că va discuta despre parcursul european al Republicii Moldova cu prim-ministrul Dorin Recean, cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu președintele Congresului Autorităților Locale, Tatiana Badan, cu șeful Delegației UE la Chișinău, Janis Mazeiks, cu ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, etc.

Corina Crețu a mai remarcat că Republica Moldova se află în sufletul tuturor românilor, iar „pentru mine va fi o vizită emoționantă (având în vedere că bunica mea dinspre mamă s-a născut la Chișinău)”.

Articole asemănătoare

Back to top button