Un copil de 2 ani, răpus de COVID-19. Este cea mai tânără victimă de la începutul pandemiei în Republica Moldova

Un copil de 2 ani, din raionul Nisporeni, a decedat după ce a dezvoltat pneumonie bilaterală cauzată de infecția COVID-19. Este vorba despre cea mai tânără victimă a coronavirusului din țara noastră.
Copilul, în vârstă de 2 ani și 11 luni, a fost internat la Institutul Mamei și Copilului, în stare foarte gravă, comunică reprezentanții Ministerului Sănătății.
Micuțul a fost testat pozitiv pentru Covid-19. Acesta a fost internat cu pneumonie bilaterală confluentă complicată, bronșită obstructivă.
El mai suferea de pielonefrită secundară, insuficiență renală cronică și anomalii multiple de dezvoltare: spina bifida și stare după operație, potrivit medicilor.
Spina bifidă este un defect congenital al coloanei vertebrale care constă în lipsa sudurii complete a arcului vertebral care determină dezvoltarea incompletă a tubului neural din zona lombară sau sacrală.