fbpx

Un bărbat din Chișinău, condamnat la un an de închisoare pentru violență asupra unui polițist

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de comiterea actelor de violență asupra unei persoane cu funcție de răspundere, informează Procuratura municipiului Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit sentinței pronunțate de instanță, pedeapsa urmează să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis.

Conform materialelor cauzei, incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai 2025, când un ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica, aflat în serviciul de noapte, a intervenit în urma unei sesizări privind un comportament agresiv pe o stradă din municipiul Chișinău. La fața locului, polițistul a identificat mai multe persoane aflate în stare de ebrietate, care consumau alcool și ascultau muzică, inclusiv inculpatul.

Pentru că persoanele nu s-au conformat indicațiilor legale, acestea au fost conduse la inspectoratul de poliție. Acolo, inculpatul a continuat să se comporte agresiv și a refuzat să colaboreze cu oamenii legii. În timpul testării cu aparatul „Drager”, acesta a încercat să sustragă arma din dotarea polițistului, provocând o altercație fizică, în urma căreia l-a lovit pe ofițer cu pumnul în față și i-a adresat injurii și amenințări.

Inculpatul și-a recunoscut vina. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Articole asemănătoare

Back to top button