fbpx

Un bărbat de 35 de ani din Trușeni, suspectat că și-ar fi ucis mama cu toporul. Femeia, găsită fără suflare în propria casă

O femeie de 71 de ani a fost găsită moartă în propria locuință din comuna Trușeni. Descoperirea a fost făcută de vecinii victimei care au alertat poliția în această dimineață, în jurul orei 07:25.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ofițerei de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati, fiul femeii este suspectat că și-ar fi ucis mama. Sosiți la fața locului, grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Buiucani și medicul legist au depistat pe corpul neînsuflețit mai multe urme de moarte violentă, care ar fi fost cauzate de lovituri de topor.

Suspectul, în vârstă de 35 de ani, a reușit părăsească locul presupusei crime până la sosirea oamenilor legii.

În acest sens, a fost deschisă o cauză penală în baza articolului 145 din Codul Penal pentru omor, scrie realitatea.md. Oamenii legii întreprind toate acțiunile necesare pentru stabilirea locului suspectului, dar și alte circumstanțe.

Articole asemănătoare

Back to top button