fbpx

Un bărbat care a câștigat 200 de milioane de euro la loterie și-a donat aproape toți banii pentru salvarea planetei

A câștigat 200 de milioane la loterie și a decis să doneze majoritatea banilor unei fundații pentru protecția mediului. Este vorba despre un francez, care a luat jackpot-ul EuroMillions în 2020, acesta fiind, la acea vreme, cel mai mare premiu din istoria loteriei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Câștigătorul, care a preferat să rămână anonim și a fost botezat ”Guy” de compania franceză de loterie Françaises des Jeux, a înființat o fundație pentru protecția naturii și i-a donat majoritatea banilor.

„Din punctul meu de vedere, prioritatea de astăzi este salvarea planetei. Trebuie să acționăm. Este o urgență. Dacă nu se face nimic în acest sens, toate celelalte acțiuni vor fi în zadar. Nu vom mai exista” a declarat Guy într-un interviu pentru Le Parisien, citat de Digi24.

Amintindu-și de momentul în care a aflat că este marele câștigător, Guy a spus că inițial a avut îndoieli și nu a crezut cu adevărat că acei bani sunt ai lui. Dar după ce a devenit cât se poate de clar că i-a câștigat, s-a hotărât pe loc cum să-i folosească.

„În momentul în care am aflat că sunt norocosul câștigător de la EuroMillions, am vrut să împart acest noroc”, a spus el.

El intenționa să-și înființeze propria fundație chiar înainte să câștige premiul bănesc, așa că planurile lui s-au materializat mai repede. Guy a deschis Anyama, o fundație care poartă numele unui oraș din Coasta de Fildeș unde și-a petrecut câțiva ani în timpul copilăriei.

„Mi-am donat deja cea mai mare parte a câștigului și treptat voi dona aproape toți banii”, a spus el.

Site-ul fundației Anyama spune povestea lui Guy care își amintește că vedea șirurile de camioane încărcate cu copaci în Coasta de Fildeș, iar aceste imagini l-au motivat să înființeze o fundație de mediu.

Loteria franceză a salutat decizia lui Guy de a dona cea mai mare parte din câștig pentru salvarea mediului, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Thibault Mongis.

Combinația câștigătoare a lui Guy în 2020 a fost 6, 9, 13, 24, 41 și numerele norocoase 3 și 12, conform loteriei. Între timp, a fost detronat, pentru că un alt jucător francez a câștigat suma de 219 milioane de euro în octombrie 2021.

Articole asemănătoare

Back to top button