Un asteroid a trecut duminică pe lângă Pământ. Ce se întâmpla dacă ne lovea planeta?
Un asteroid cu diametrul de la trei până la șase metri a trecut duminică pe lângă Pământ. Acesta s-a aflat la o distanță de 2950 de kilometri față de planeta noastră.
Obiectul a putut fi observat deasupra Oceanului Indian, având viteza de 12,3 kilometri pe secundă, relatează Agerpres. El „a defilat” cu mult sub orbita geostaționară, care se află la circa 36.000 de kilometri și unde sunt plasați cei mai mulți sateliți de telecomunicații.
Asteroidul care „ne-a vizitat” duminică este cel mai apropiat observat vreodată în deplasare pe lângă Terra, precizează NASA. Dacă ar fi lovit Pământul, cel mai probabil corpul cosmic nu ar fi provocat pagube majore. Totuși, în timpul cât ar fi ars în atmosferă, pe cer ar fi apărut o minge de foc.