fbpx

ultima oră | Vlad Filat a fost eliberat din închisoare

Ex-premierul Vlad Filat, condamnat la nouă ani de pușcărie, a fost eliberat din închisoare înainte de termen, după mai bine de patru ani de detenție. Decizia a fost luată astăzi, 3 decembrie, de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ofițerului de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Oleg Pantea, există o încheiere a instanței de judecată în privința lui Vlad Filat, iar administrația instituției este obligată să o pună în executare, ex-premierul fiind eliberat.

Conform portalului instanțelor naționale de judecată, cererea privind eliberarea condiționată înainte de termen a ex-premierului a fost examinată de judecătorul Victor Rățoi. Prima ședință în acest sens s-a desfășurat ieri, 2 decembrie, iar ședința în care s-a pronunțat încheierea a avut loc astăzi, 3 decembrie, la ora 14:00.

Foto: instante.justice.md

Vlad Filat a fost reținut pe 15 octombrie 2015, după ședința Legislativului în cadrul căreia procurorul general de atunci, Corneliu Gurin, a cerut și a obținut ridicarea imunității parlamentare a deputatului.

La 27 iunie 2016, politicianul a fost condamnat de Judecătoria Buiucani la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și trafic de influență. La baza învinuirilor aduse a stat un autodenunț al controversatului om de afaceri Ilan Shor. Decizia de condamnare a fost menținută, ulterior, de Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție.

În perioada detenției, Vlad Filat s-a plâns la CEDO pe încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă, dar şi pe încălcarea dreptului la viaţă privată.

Pe 30 iulie curent, Judecătoria Chișinău a pronunțat o încheiere prin care a constatat că Filat a fost deținut în „condițiile inumane și degradante”, între 23 octombrie 2015 și 30 iulie 2019, și a recompensat aceste prejudicii prin reducerea cu 682 de zile a pedepsei cu închisoarea.

Conform Codului de Procedură Penală, Vlad Filat era în drept să solicite eliberarea înainte de termen, dat fiind faptul că a ispășit două treimi din pedeapsa dictată.

Articole asemănătoare

Back to top button