ultima oră | Încă două cazuri de coronavirus, confirmate în Moldova. Care este starea pacienților?
Încă două cazuri de coronavirus au fost confirmate în Moldova. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.
Potrivit ei, pacienții au revenit recent din Italia. Aceștia sunt o femeie din Chișinău și un bărbat de la sudul țării, ambii suferind și alte boli. Actualmente, aceștia sunt internați la spitalul „Toma Ciorbă” din capitală.
Bărbatul a ajuns în Moldova pe 1 martie, după o vizită de trei săptămâni în Italia. El s-a simțit rău pe 5 martie, și-a administrat autotratament, iar ulterior a apelat 112. Femeia a fost într-o vizită de 10 zile în Italia și a revenit acasă pe 26 februarie, s-a simțit rău pe 1 martie și s-a adresat la medic. După ce a fost plasată în izolare la domiciliu, ea și-ar fi administrat fără consultarea medicului un tratament, iar în urma acestuia s-ar fi simțit rău.
Ambele cazuri sunt de gravitate medie, iar starea pacienților este stabilă. Agenția Națională pentru Sănătate publică urmează să realizeze ancheta epidemiologică pentru a stabili cine a fost în contact cu persoanele infectate.
Precizăm că primul caz de infectare cu virusul COVID-19 a fost confirmat în țara noastră pe 7 martie. Pacienta revenise din Italia și a fost preluată de medici de la Aeroport, iar starea ei se ameliorează.